Alăptare – provocare acceptată | Sfaturi din experiența mea

Alăptarea la sân, conexiunea aceasta minunată dintre mamă și bebeluș nu este chiar atât de ușoară pe cât pare. Startul este ceva mai greu, multe mămici renunțând după puțin timp pentru că nu reușesc să alăpteze, dar și din cauza putinelor sfaturi care să ajute cu adevărat. Experiența mea nu a fost una plăcută încă de la început, dar am reușit să alăptez timp de 11 luni, așa că voi da niște sfaturi foarte utile pentru a încuraja cât mai multe mămici, dar și pentru a vă arăta că nu sunteți singurele care ați trecut prin asta. Mămicile se înțeleg cel mai bine una pe cealaltă!

Am avut un început greu…

Încă din perioada sarcinii, corpul meu dădea semne clare că se pregătește pentru alăptare. Nu exagerez, dar sânii mei și-au mărit foarte tare volumul, iar în ultimele săptămâni au fost extrem de dureroși. Habar nu aveam ce mă așteaptă, nu m-am gândit nici măcar o secundă la ,,furia laptelui”, chiar nu mă informasem deloc despre alăptare pentru că am crezut că va fi simplu ca ,,Bună ziua!”.

Nu mi s-a adus bebelușa din prima zi, am fost operată dimineață, dar abia a doua și am stat împreună în același salon. Mi-au adus-o doar să o văd de câteva ori și o hrăneau cu lapte praf, chiar dacă pe mine mă dureau sânii îngrozitor. Ăsta cred că a fost unul dintre motivele pentru care am avut un început atât de greu. Când am fost mutate împreună, m-am gândit că ar trebui să îi dau lăptic și am pus-o la sân așa cum am crezut eu. Primele atașări la sân sunt complicate ca să zic așa, mai ales dacă nu ai mamelonul format. Micuța mea credea că va fi simplu ca la biberon, dar nici măcar nu avea de ce să prindă. Am încercat de mai multe ori, apoi am realizat că ea nu păpa, ci doar stătea cu sânul în guriță. Efectiv își aștepta biberonul cu lapte praf.

Furia laptelui și consecințele atașării greșite la sân

În ciuda insistențelor mele, bebe nu putea să pape. Nu înțelegeam ce fac greșit, laptele se aduna din ce în ce mai mult și durerile erau din ce în ce mai mari. Problema este că nu m-a ajutat nimeni, nu m-a întrebat nimeni cum mă descurc sau dacă am nevoie de un sfat. Mai era și o doamnă puțin cam prea glumeață care îmi punea moralul la pământ, spunându-mi niște glume nesărate despre bărbați și alăptare. Eu nu mai puteam de durere, aveam lapte pe toate hainele, dar ei îi ardea de glume proaste. Norocul meu a fost că mi-a trecut prin minte să îmi iau acele tampoane pentru sâni în bagajul de maternitate (citește mai multe despre bagaj aici).

Abia a doua zi am realizat ce însemna această furie a laptelui. Practic organismul produce mult lapte, sânii își măresc considerabil volumul și devin mai dureroși decât înainte. Mă dădeam cu tot felul de creme, încercam metoda compreselor cu apă caldă sau rece, dar efectiv nu reușeam să trec peste acest ,,obstacol”.

De ce ai nevoie de o pompă manuală?

Până la urmă mi-am făcut curaj și i-am spus unui medic din maternitate că eu nu reușesc să alăptez, iar după o examinare scurtă mi-a permis să folosesc pompele electrice de la maternitate pentru a-i da bebelușului meu lăpticul meritat. Trebuia să merg la ore fixe, să nu cumva să întârzii pentru că altfel rămâneam fără lapte pentru bebe. O lăsam pe micuță în pătuț și am avut mare noroc de o colegă de salon care avea grijă de ea cât eram eu plecată.

Sunt sigură că mi-ar fi prins bine o pompă manuală sau electrică la spital. Știu că unele maternități nu permit asta, dar e bine să luați în calcul. Pe mine m-ar fi ajutat enorm și aș fi scăpat mai ușor ca să zic așa. Am încercat și mameloanele false, cele de silicon, dar pe mine nu m-au ajutat cu nimic.

Am folosit pompa manuală mai bine de o lună

Ajunse acasă, nu am vrut să întrerup alimentația cu lapte matern, așa că mi-am cumpărat o pompă manuală și așa am hrănit-o timp de o lună și ceva. Una electrică era o investiție destul de mare, iar eu îmi doream să reușesc să o alăptez la sân, așa că am scos varianta asta din calcul. Vă puteți imagina că mi-ar fi fost mult mai ușor să o pun la sân și atât, dar trebuia să storc laptele și asta dura destul de mult. Încercam oricum să o mai pun să pape singură, dar nu am avut succes.

Mastită de două ori!

În această lună în care mă ,,storceam” zilnic am făcut și mastită de două ori. Din nou, habar nu aveam ce e și cum ar trebui să reacționez. Am înțeles apoi de pe internet că se înfundă unele canale din cauza faptului că nu sunt golite complet, iar lucrul acesta nu îl putea face nimeni mai bine decât bebelușul. Mastitele mele s-au manifestat prin febră mare, frisoane și dureri groaznice. Cel mai probabil, multe dintre voi ați trecut prin asta și nu ați știut cum să reacționați. Medicul vostru ginecolog vă poate ajuta cu sfaturi și tratament, așa că nu existați să îi cereți sfatul.

Am reușit în sfârșitalăptez fără ajutorul pompei

După atâtea săptămâni de utilizare a pompei manuale, am început să o pun pe bebe zilnic la sân. De multe ori totul se termina cu lacrimi, ea plângea pentru că nu reușea să mănânce, eu de durere. A fost greu, ne-am chinuit așa mai bine de o săptămână (îi dădeam și cu biberonul după pentru că nu se sătura). Încercam și cu acele mameloane de silicon despre care v-am spus, diferite poziții de atașare și așa mai departe.

A fost atât de împlinitor sentimentul atunci când a început să mănânce fără să mai am dureri și fără să mai plângă încât nu vă pot descrie în cuvinte. O conexiune atât de specială și privirea ei de bebeluș fericit că papă lăptic cald m-au făcut să simt că a meritat de deplin. Am lăsat în urmă toate durerile și toate greutățile întâmpinate și am fost mândră de mine că am reușit.

Alăptatul și primul dinte

Ei bine, când i-a ieșit primul dințișor a fost o adevărată distracție. Pentru ea, nu pentru mine! Eram la mare, dințișorul era ca o mică lamă, iar bebe se distra pe cinste și mă mușca mereu. Cumva întelegea că mă doare, dar era prea distractiv pentru ea ca să renunțe.

Îmi era groază când mă gândeam că această experiență va fi din ce în ce mai dureroasă odată cu apariția altor dinți, dar m-am descurcat. Pentru ea, țiți era sursa de hrană, alinare, joacă și dragoste. Toate într-un singur loc, la mami în brațe. Nu aș schimba asta pentru nimic în lume!

Ce-o să zică lumea?

Eu sunt o persoană mai rușinoașă, dar mi-am pus copilul pe primul loc. Am alăptat unde i-am fost ei foame, doar nu era să îmi las copilul să plângă pentru că ,,vai, dar ce-o să zică lumea?”. Nu prea m-au interesat oamenii care spuneau că nu e ok să alăptezi în public, mi se pare o gândire învechită. Nu vă gândiți că stăteam dezgolită pe terase, ci pur și simplu o alăptam cu bun simț, cât de cât acoperită, dar fără să îi pun copilului pătură pe cap. Vorba aia, nici mie nu mi-ar plăcea să mănânc cu o pătură pe cap, deci nici copilului. Îmi alegeam haine în așa fel încât să fie ok și pentru mine, să pot alăpta fără să atrag toate privirile răutăcioase.

Și așa am reușit eu să alăptez 11 luni. Cu bune și cu rele, a fost o experiență frumoasă, plină de emoții și de momente mamă-bebe de nedescris. Deja mi-e dor!

Despre înțărcare

Îmi era teamă de momentul în care va trebui să renunțe la sân. Nu sunt de acord cu înțărcarea agresivă pentru că o consider traumatizantă pentru bebeluș, dar fiecare mămică face cum crede ea că e mai bine.

La noi înțărcarea a fost foarte simplă: eu nu mai aveam mult lapte, ea a realizat asta și se trezea de foarte multe ori să mănânce. Mi-am dat seama că ceva se întâmplă, iar după o discuție cu medicul am încercat să îi dau completare cu lapte praf. După mai multe încercări cu diferite feluri de lapte și biberoane, am găsit unul care îi place. Dar nu oricum, ci făcut cu apă la temperatura camerei. Nici acum nu mănâncă lapte dacă e cald.

A renunțat singură la sân, mult mai repede decât aș fi crezut. Păpa un biberon de lapte și dormea atât de liniștită încât nu îmi venea să cred că mă pot odihni și eu în sfârșit. Vă doresc tuturor experiențe atât de ușoare când vine vorba de înțărcare!

Îmi puteți lăsa în comentarii și poveștile voastre, poate ajutăm așa și alte mămici. Poți distribui articolul unei viitoare mămici sau cuiva care crezi că se va regăsi în povestea mea. Am scris acest articol cu atât de multe emoții!

Puteți citi aici și experiența nașterii prin cezariană la spital de stat.

Vă îmbrățișez pe toate!

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s