Haine de primăvară| review Femme Luxe

Știți că eu îmi comand regulat haine de pe Femme Luxe și am revenit cu o nouă comandă. Inițial am crezut că mi-am ales haine cam grosuțe pentru că au fost niște zile mult mai calde, dar se pare că vremea a fost de partea hainelor mele și s-a răcit considerabil. Totuși, următoarea comandă o să fie cu produse pentru sezonul mai cald, renunț la ideea asta de vreme rece și ploioasă pentru că abia aștept să vină primăvara în adevăratul sens al cuvântului. Momentan au reducere de 15% și livrare gratuită!

Prima dată vreau să vă arăt cât de fain am integrat o pereche de colanți din imitație de piele într-o ținută pe care am purtat-o de Crăciun. Abia ieri mi-au ajuns pozele și chiar vreau să vedeți și voi cât de fain se așează pe corp genul acesta de pantaloni. Partea bună este că pe site au un preț decent, nu sute de lei aruncați pe haine efectiv degeaba. De când îi am i-am tot purtat și încă nu s-au ros cum se întâmplă cu majoritatea pantalonilor din imitație de piele. Sunt mândră de mine când îmi cumpăr ceva pe care să îl port de multe ori și rezistă chiar foarte bine.

Black high waisted pu leggings

Cred că mi se potrivește ținuta de mai sus și că mă caracterizează. De multe ori mă îmbrac în așa fel încât să mă simt bine și să îmi placă mie combinația, nu neapărat după modă sau așteptările celorlalți.

Revenind la comanda de acum, sincer, am avut niște așteptări ceva mai mari de la această comandă. Ideea este că mi-am comandat 4 produse, dintre care unul nu mi se potrivește absolut deloc. O bluziță albă, cu mâneci bufante și decolteu, tip cămășuță, a ajuns la o fată de pe Instagram în urma unui concurs. Dacă tot am comandat-o și mi-a fost atât de dragă, am ales să o dăruiesc cuiva decât să o păstrez în dulap și să nu o port niciodată.

Am văzut un set care mi s-a pus la suflet format din fusta midi tricotată și bluziță din același material. Fără tocuri nu arată atât de bine pe mine, dar totuși îmi place mult. Cred că le pot purta și separat, încă mă gândesc cu ce aș putea combina fusta încât să creez un outfit de efect și în același timp simplu. Bluza îmi vine perfect, fusta e ceva mai lungă pentru statura mea, dar cam asta e viața de femeie de 1,59 m. Per total e ok, îmi place materialul, culoarea și felul în care se așează pe corp.

Stone Cable Knit Midi Skirt Co-ord – Bess

Mi-am mai luat și un set pentru purtat prin casă, un trening mai subțirel cu joggers și hanorac subțire pe care îl aveam deja pe vișiniu, dar am vrut unul și pe gri. Mie personal îmi plac hainele comode și cu material ok pentru ținutele de casă, deci este fix ceea ce îmi doream. Pantalonii nu sunt nici largi, nici mulați, iar bluza e chiar mai mult decât mă așteptam. Materialul e ok, l-am spălat de două ori și a rămas intact. Cred că o să renunț o perioadă la treninguri și mă dau înapoi pe haine elegante că deja am dulapul plin de loungewear sets.

Grey Marl Ribbed Oversized Round Neck Jumper Side Pocket Skinny Joggers Loungewear Set – Kori

Pe lângă seturile pe care vi le-am prezentat deja, am mai luat unul cu pantaloni deasupra genunchilor și tricou. Pe site păreau ceva mai subțiri, dar materialul este tot un tricot. Clar rămân de purtat prin casă pentru că vara efectiv o să mă topesc de cald purtând un material așa gros, chiar dacă sunt scurte. Per total îmi plac, sunt comode, dar nu ceea ce mă așteptam. Maybe next time o să aleg și niște rochițe, poate una tip bodycon dress.

Stați pe aproape pentru a vedea ce îmi voi lua data viitoare!

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s