Review Dragoste all inclusive vol. 1 – Craiul din Olimp

Recent am văzut pe grupul editurii Stylished că au apărut niște lansări noi și am început să mă gândesc serios la următoarele cărți care îmi vor completa biblioteca personală. Sunt o persoană care se interesează despre cărțile pe care urmează să le citească, iar acesta este motivul pentru care citesc mare parte dintre postările din acel grup. Dana Bordea, autoarea celor trei romane de dragoste din seria Dragoste all inclusive, posta des diferite citate/părți din cărțile pe care abia le publicase. Nu mi-a trebuit nici mai mult, nici mai puțin de un fragment ca să îmi doresc aceste cărți.

Craiul din Olimp

Ca să înțelegeți cât de mult mi-a plăcut primul volum, am primit coletul vineri, sâmbătă dimineața am început să citesc Craiul din Olimp, iar duminică seara cartea era gata. Dacă aș spune că mi-a plăcut ar fi prea puțin. Am citit cu inima la gură fiecare capitol în parte, am stat până târziu cu cartea în mână și, atunci când nu citeam, ma tot gândeam ce se va întâmpla cu Ema și Alex până la final. Aveam tot felul de așteptări, dar când deveneam ferm convinsă că se va întâmpla ceea ce cred eu, situația lua cu totul alta întorsătură și îmi punea iar mintea la treabă. Mie îmi place mult să îmi imaginez personajele și povestea lor, să le trăiesc emoțiile și să fiu acolo, cu sufletul lângă ei. Așa a fost și în cazul celor doi, m-am îndrăgostit de ei.

Alex Leu este cel mai râvnit burlac din Constanța (zic burlac acum, dar pe măsură ce citeam, am aflat multe detalii care mi-au cam schimbat părerea: o fi însurat?, divorțat?, se căsătorește cu Ema?) cucerește femeie după femeie, seduce și lasă totul baltă fără să îi pese de sentimentele lor. Bad boy, yes, dar nu pentru totdeauna. Eram sigură că e doar un răsfățat plin de figuri pe banii tatălui său, Leonard, care a decedat și i-a lăsat fiului risipitor un adevărat imperiu, un resort all inclusive, Paradisul din Olimp. Ce a făcut el? S-a distrat cu prietenii lui, a băut până a uitat de el și a atras atenția presei care nu a pierdut nicio ocazie de a-l face să pară (nu că nu ar fi) o jigodie de om pe care nimeni și nimic nu l-ar fi putut schimba. Alexandru a crescut fără mamă, iar lipsa prezenței feminine l-a făcut să fie barbatul care este astăzi, copia fidelă a tatălui său, un afemeiat și jumătate.

Viața nu e tocmai corectă, iar uraganul cu păr creț și ochi frumoși care îl lovește și îi dă viața peste cap îi face zilele mai frumoase, dar îi complică viața. Ema vrea iubire, romantism și fidelitate, lucruri care Leului îi sunt străine și nu ar mișca un deget pentru ele. Fata e o tânără muncitoare care lucrează ca șefă de sală în resortul lui până la finalul sezonului, plină de surprize și frumoasă din cale-afară. Trecutul ei ascunde multe, la fel și al lui Alex, dar viața le oferă puțin timp ca să se descopere unul pe celălat.

Mi-au plăcut mult, ei și povestea lor, felul în care e gândită cartea, dar și povestea. Personajele principale mi s-au pus la suflet, Ema cu tinerețea și nebunia ei, cu sufletul mare și dorința de a ajuta oamenii pe care îi iubește indiferent dacă va trebui să treacă prin foc pentru asta. Alexandru, bărbatul rău și rece la suprafață, care se dovedește a fi un bărbat de neînlocuit, exceptând toate tâmpeniile pe care le zice și pe care le face. Mama naturală al lui Alex, Izabella, țiganca care îi ghicește în palmă și în cafea îi spune că Ema va pleca de lângă el. Când acest moment are loc, multe secrete ies la suprafață și te fac să citești fără să îți dai seama cum trece timpul.

,,

Viața celui mai râvnit burlac din Olimp este dată peste cap când la Resortul All Inclusive pe care îl manageriază, apare o tânără aparent cuminte și frumoasă, pe care și-o dorește de amantă. Obișnuit să aibă reprezentantele sexului frumos la picioare, Alexandru Leu ticluiește un plan elaborat de seducție, dorind-o până în măduva oaselor pe tânăra exotică Ema.

Alex , un escroc sentimental. Ema , o fată cu principii, dar atrasă de șeful irezistibil, se antrenează în jocul dragostei, care devine unul periculos cu fiecare secundă pe care o petrec împreună.

Dragoste All Inclusive. O lecție de iertare. Compromis. Iubire. Nu doar o carte.

„— La ce te gândești de respiri așa rar?

 — La nimic. Nu știe cum să interpreteze întrebarea lui și o stânjenește apropierea. Dacă liftul s-ar fi balansat puțin, s-ar fi ciocnit unul de altul într-o milisecundă. Ema nu putea decât să spere la asta. Tu la ce te gândești? îndrăznește, sorbindu-l din priviri. Era de zece ori mai frumos atât de aproape. Alex o privește cu un zâmbet drăcesc în colțul gurii. 

— Că îți stă bine sub mine. Copila roșește, dar el pare destul de relaxat, antrenat în flirtul cu ea și bucuros că scăpase de abordarea turiștilor.”

Sper să vă placă și vouă la fel de mult cum mi-a plăcut mie, sau poate chiar mai mult. Puteți comanda cartea de aici.

2 comentarii

  1. Intr.adevăr,seria te ține cu sufletul la gură și nu prea o poți lăsa din mână, cand nu citești esti cu mintea la ea. Volumul 2 e preferatul meu,abia astept să ne spui si părerea ta după ce îl vei citi.

    Apreciază

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s